Politica portilor deschise - o politica iresponsabila

"Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”

Datoria unui om politic, responsabilitatea și loialitatea sa este, s-au ar trebui să fie, față de alegători. Nu față de corporații sau firme care îi sponsorizează campania, nu față de oameni la modul general, ci față de alegători, față de cei cărora le cere votul.
Tot față de alegători, omul politic are datoria să arate în ceea ce crede, care îi este viziunea, pentru ca alegătorii să poată știi la ce să se aștepte dacă îl vor alege într-o funcție de demnitate publică.
România pare să fie mereu întârziată față de trendurile occidentale la care ne raportăm și la care aspirăm. Acest lucru ne produce și necazuri pentru că suntem de foarte multe ori ultimii în implementarea celor mai noi dintre noutăți și mode, dar ne oferă și șansa de a observa erorile pe care partenerii noștri le fac și, în consecință, șansa de a evita astfel de erori.
Ca un exemplu, politica porților deschise și consecințele acestui tip de politică asupra comunităților în care au fost aplicate.
Justificarea liderilor politici care promovează politica porților deschise constă în umanitatea ajutorării refugiaților din zone de război pe de o parte, iar pe de altă parte, rezolvarea problemei demografice, a îmbătrânirii populației, rezolvarea diminuării forței de muncă și diminuarea presiunii economice asupra bugetului care rezultă din decalajul între cei care susțin economia și cei care doar beneficiază în calitate de asistați sociali ori persoane aflate în retragere din aportul la sistemul economic.
Pare că cele două nevoi se întregesc reciproc: ne manifestăm și umanitatea și beneficiem și de aportul economic al noilor veniți. Foarte frumos, nu?
Doar că experiența unor țări cum sunt Germania, Franța, Danemarca sau Suedia, ne arată că așa zișii refugiați din zone de război sunt în majoritate imigranți economici care nu provin din zone de război și, în același timp, nu sunt nici persoanele cele mai vulnerabile care ar justifica venirea lor în Europa, cum sunt creștinii din Iraq sau Siria. Aceștia din urmă nu fac parte din valurile de imigranți care vin spre Europa. Cam atât cu justificarea umanitară.
În același timp, majoritatea imigranților economici sunt bărbați tineri, fără educație de bază și fără vreo pregătire profesională, care vin din medii culturale care disprețuiesc programatic valorile tipic occidentale și, în consecință, în loc să se integreze atât cultural, cât și pe piața muncii, se izolează în comunități închise care trăiesc pe seama ajutoarelor statului, adică tot pe seama celor puțini care contribuie la economie.
Astfel, în timp ce noii veniți în loc să contribuie la economie, devin dimpotrivă o povară în plus, ei au și dificultăți de adaptare la societatea Europeană și refuză integrarea într-o cultură pe care nu o înțeleg și nu o acceptă.
Dacă la aceste probleme adăugăm și probleme interne pe care România le are deja, legate de refugiații interni, acei cetățeni români fără adăpost și/sau fără venituri ori cu venituri de subzistență, cetățeni români de rezolvarea problemelor cărora nu se ocupă nici un politician român în mod serios, atunci devine clar că insistență de a aplica în România politica porților deschise este iresponsabilă și îndreptată direct împotriva intereselor cetățenilor români.
Un om politic român care promovează agenda porților deschise nu poate fi comparat cu părintele preocupat de soarta copiilor lumii, ci cu părintele care își neglijează și abuzează proprii copii în timp ce pretinde că ar fi ocupat cu problemele copiilor din lumea largă. Un părinte denaturat, un politician denaturat.
Fitește, dacă scopul politicianului este să își satisfacă propriile fantezii ideologice, atunci toată analiza de mai sus ar fi greșită pentru că, în acest caz, el chiar ar urmări ceea ce își propune. Că îsi minte sau nu electoratul este o altă discuție. Dar dacă scopul politicianului este acela de a se îngriji de interesele electoratului care îl propulsează în funcții politice, atunci politica porților deschise este o crimă.
Pentru a ne putea dovedi umanitatea în timp ce rezolvam problemele economice și ale forței de muncă rezultate din iarna demografică, este necesar ca politica de imigrație să aibă în vedere criterii clare care răspund atât cerințelor umanitare (să ajutam oameni aflați în nevoie), cât si cerințor economice. O politică imigraționistă realistă și benignă trebuie să aiba în vedere următoarele criterii:
1. Vor fi primiți în România doar oameni din zone de conflict.
2. Vor fi primiți în România doar oameni care fac parte din categorii vulnerabile, cum ar fi creștini din Orientul mijlociu, kurzi sau yazidi.
3. Vor fi primiți în România doar oameni care au profesii care sunt necesare în România, spre exemplu personal medical sau constructori.
4. Vor fi primiți în România etnici români din țările vecine României, care se pot integra ușor în societatea românească și fără costuri sociale prea mari.